Biserica Curtea Veche din București este un monument istoric de o importanță deosebită, fiind cea mai veche biserică din capitala României. Ea a fost ctitorită de domnitorul Mircea Ciobanul în perioada primei sale domnii, între anii 1545 și 1554, pe locul unde se afla Curtea Veche a domnilor Țării Românești. Amplasată în inima vechiului oraș, în zona Lipscani, biserica a servit timp de două secole ca loc de încoronare pentru domnitorii români și poartă hramurile Buna Vestire și Sfântul Anton.

Edificiul bisericii prezintă un plan treflat de tip sârbesc, influențat de arhitectura bisericii mănăstirii Cozia. Pronaosul are o formă aproape pătrată, cu ferestre mari pe fațadele nordică și sudică, fiind acoperit de o boltă cilindrică. Naosul susține turla prin intermediul unor arce, aceasta fiind amplasată pe un tambur circular în interior și cu 12 laturi în exterior, fiind boltită cu o calotă sferică. Trecerea între pronaos și naos se realizează prin intermediul unui arc dublu. Altarul este înconjurat de două absidiole, proscomidia și diaconiconul, iar biserica nu mai dispune de pridvor în prezent.

Construcția bisericii a reprezentat o premieră în Țara Românească prin utilizarea contrafortului cu rol constructiv, influențată de stilul arhitectural moldovenesc. Fațada este realizată în mare parte din cărămidă aparentă, dispusă în trei rânduri orizontale și două verticale, cu benzi tencuite. La partea superioară a fațadei se găsesc ocnițe din cărămidă aparentă sub o cornișă formată din cărămizi în formă de dinți de fierăstrău. Soclul este confecționat din cărămizi cu profil concav, dispuse pe muchie, iar ancadramentul intrării datează din 1715.

Biserica Curtea Veche nu este doar o bijuterie arhitecturală, ci și o mărturie vie a istoriei și culturii bucureștene, atrăgând vizitatori din întreaga lume datorită valorii sale istorice și estetice remarcabile.