Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București reprezintă una dintre ultimele ctitorii ale voievodului Constantin Brâncoveanu, marcând în același timp o importantă destinație spirituală și culturală în capitala României.

Această biserică este denumită și „Sfântul Gheorghe-Nou” pentru a o deosebi de „Sfântul Gheorghe-Vechi”, un alt locaș de cult de referință în București, înființat la sfârșitul secolului al XV-lea.

O caracteristică distinctivă a Bisericii Sfântul Gheorghe Nou este prezența unei părți din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei. Aceste moaște au fost donate bisericii bucureștene de către Bazilica Sfântul Nicolae din Bari, Italia, conferindu-i un statut de locaș deosebit de venerat în tradiția creștină ortodoxă din România.

În curtea bisericii, începând cu anul 1830, a funcționat prima librărie românească, înființată de Iosif Romanov. Această librărie a avut un rol crucial în dezvoltarea solidarității culturale și spirituale a românilor din acea perioadă, reflectând voința testamentară a voievodului Constantin Brâncoveanu de a sprijini educația și cultură națională.

Biserica Sfântul Gheorghe Nou continuă să fie un simbol al tradițiilor și valorilor spirituale românești, reprezentând un loc de venerație pentru credincioși și o mărturie a bogatei moșteniri culturale a Bucureștiului.